AcasăStiri generaleMicroexpoziţia 'Diana, eroina de la Sala Dalles' - exponatul lunii decembrie la...

Microexpoziţia ‘Diana, eroina de la Sala Dalles’ – exponatul lunii decembrie la MNIR

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) anunţă deschiderea joi a microexpoziţiei ‘Diana, eroina de la Sala Dalles’. Programat cu prilejul împlinirii a 31 de ani de la Revoluţia Română din 1989, proiectul expoziţional se încadrează în seria ‘Exponatul lunii’, precizează MNIR, într-un comunicat transmis AGERPRES. Exponatul lunii decembrie narează istoria unei eroine puţin cunoscute – Diana Alexandra Donea, o adolescentă în vârstă de 17 ani care a fost împuşcată în faţa Sălii Dalles, în ziua de 21 decembrie 1989. ‘Viaţa i-a fost curmată rapid, gloanţele nimerind-o în cap. În anul 1989, Diana era elevă în clasa a XII-a la Liceul de Matematică-Fizică ‘Nicolae Bălcescu’ din Bucureşti (astăzi Colegiul Naţional ‘Sfântul Sava’) şi a avut curajul de a se alătura protestatarilor din centrul Bucureştiului în ziua de 21 decembrie 1989. A fost una dintre victimele inocente ale represiunii din ’89, din Bucureşti. Alături de ea, alţi 12 tineri şi-au pierdut viaţa în faţa Sălii Dalles, se arată în comunicat. După ce, în anul 1990, în patrimoniul MNIR au intrat câteva obiecte care i-au aparţinut Dianei, donate de către mama acesteia, Antoaneta Donea, în memoria fiicei sale, în decembrie 2020, instituţia muzeală expune aceste documente în semn de omagiu pentru tânăra care a primit, prin decretul nr. 110/1991, titlul de ‘erou martir’, şi pentru toate victimele Revoluţiei din decembrie 1989. Expoziţia va fi deschisă până pe 10 ianuarie 2021 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9,00 – 17,00 cu respectarea normelor sanitare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks