Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat miercuri, după desfăşurarea exerciţiului ‘Miercurea sirenelor’, că se aşteaptă din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă un raport cu rezultatele exerciţiului pentru avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.
‘Aşteptăm raportul despre rezultat. Important este să ştim dacă toate au funcţionat, dacă sunt defecţiuni, dacă sunt probleme – acesta este unul dintre motivele pentru care facem aceste exerciţii periodice şi care pe baza rapoartelor revenim la autorităţile care răspund de sirenele din zona lor şi le solicităm repararea sau rezolvarea problemelor care au apărut’, a spus Raed Arafat la Ciolpani.
El a precizat că raportul va veni la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în următoarea perioadă.
‘Urmează să analizăm dacă facem lunar sau o dată la 2-3 luni, dar o periodicitate trebuie să existe şi poate în viitor să fie însoţite şi de anumite exerciţii pe care să le facă fiecare, (…) fiecare să ştie ce are de făcut când sună sirena’, a mai spus Arafat.
Săptămâna Protecţiei Civile se desfăşoară între 27 februarie şi 4 martie, în cadrul căreia are loc şi exerciţiul ‘Miercurea sirenelor’ pentru testarea şi verificarea echipamentelor din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.
Semnalele de alarmare a populaţiei şi semnificaţia acestora:
* Prealarmă aeriană: transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian. Sunetul se compune din 3 impulsuri a 32 secunde fiecare cu pauză de 12 secunde între ele.
* Alarmă aeriană: prevenirea populaţiei despre apariţia pericolului imediat de lovire a localităţii respective. Sunetul se compune din 15 impulsuri a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele.
* Alarmă la dezastre: prevenirea populaţiei asupra pericolului produs de dezastre naturale. Sunetul se compune din 5 impulsuri a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele.
* Încetarea alarmei: înştiinţarea populaţiei că pericolul a trecut. Sunetul se compune dintr-un semnal continuu, de aceeaşi intensitate cu durata de 2 minute.