Potrivit lui Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, nu mai există bani pentru a plăti motorina și curentul necesare STB, dar nici pentru salariile angajaților societății.
Situația este cauzată de neplata datoriilor de către de către Primăria Municipiului București, care a acumulat datorii uriașe în valoare de aproximativ 500 milioane lei doar în timpul actualului contract de delegare, la care se adaugă o datorie de 1,2 miliarde lei.
„Vreau să trag un semnal de alarmă asupra situației reale a STB, conform unor documente primite de la PMB. ADITPBI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov) a solicitat PMB plata datoriilor acumulate din iulie 2021, dezvăluind că STB se află practic în faliment. Vorbim de o datorie acumulată de aproximativ 500 milioane lei, din care 100 milioane lei sunt penalități, plus o datorie istorică de 1,2 miliarde lei, care nu a fost achitată, ci doar eșalonată.
STB funcționează de la o lună la alta cu sumele primite de la PMB insuficiente pentru acoperirea tuturor obligațiilor de plată către salariați, prestatori de servicii, și organele fiscale. În plus, pentru contribuțiile la bugetul de stat, STB a semnat eșalonări de plată cu autoritățile de stat.
Cer primarului Nicușor Dan să explice public situația reală a datoriilor PMB către ADITPBI și STB, să ia măsuri urgente și să clarifice cum pretinde că a scos PMB din faliment, în condițiile în care datoriile sunt rostogolite, iar în mandatul său, doar pentru serviciul public de transport, s-au acumulat datorii noi de 500 milioane lei ”, a declarat Mihai Enache în cadrul unei conferințe de presă susținută în fața PMB.
Situația impune intervenția imediată a autorităților pentru a preveni un colaps al transportului public din București și pentru a asigura continuitatea serviciilor esențiale pentru bucureșteni.
Articolul Mihai Enache trage semnalul de alarmă: “Bucureștenii rămân fără transport”Există riscul ca în București să nu se mai poată circula cu mijloacele de transport public apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro