AcasăPoliticaMihai Tudose – Raport europarlamentar (X): Împotriva Europei cu mai multe viteze

Mihai Tudose – Raport europarlamentar (X): Împotriva Europei cu mai multe viteze

Grupul de experți franco-german, vizând reforma instituțională a UE în perspectiva extinderii, a făcut public, la 19 septembrie 2023, un set de recomandări, salutate prompt de guvernele Franței și Germaniei.

Ideea de bază este generoasă: pregătirea Uniunii pentru funcționarea cu peste treizeci de state membre, în perspectiva anului 2030. Raportul este, însă, compromis de teza integrării diferențiate – o repunere pe tapet a ideii Europei cu mai multe viteze.

Autorii detaliază cele patru niveluri distincte de integrare: statele din zona euro și spațiul Schengen ar ocupa primul nivel, apoi ar urma restul statelor membre, după care s-ar situa membrii asociați și, la ultimul nivel, celelalte țări participante la comunitatea politică europeană.

Blocarea abuzivă și nejustificată a accederii României la spațiul Schengen de către Austria – în condițiile în care toate instituțiile UE și restul țărilor membre susțin această aderare – ilustrează pe deplin absurdul acestei teze discriminatorii din raport, care n-ar face decât să oficializeze împărțirea Uniunii în state de prim rang și state de mâna a doua.

Mă revoltă cinismul unei asemenea abordări contrare principiilor egalității și solidarității din tratatele europene – am arătat în interpelarea ”Un proiect antieuropean: UE cu mai multe viteze”, adresată Comisiei Europene, la 20 septembrie 2023.

Mihai Tudose, europarlamentar PSD, membru al Grupului S&D

Articolul Mihai Tudose – Raport europarlamentar (X): Împotriva Europei cu mai multe viteze apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks