Mihai Weber, liderul PSD Gorj, afirmă că cei 1800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia riscă să-și piardă locurile de muncă dacă nu sunt ajutați. El anunță că alături de colegii lui Cristinel Rujan și Claudiu Manta, a depus un amendament la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2023, care să permită conducerii Complexului Energetic Oltenia alocarea bugetului pentru salariile celor 1800 de oameni, care altfel nu ar mai putea fi platiți.
”Cei 1800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia riscă să-și piardă locurile de muncă dacă nu sunt ajutați.
Alături de colegii mei parlamentari, domnii Cristinel Rujan și Claudiu Manta, am depus un amendament la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2023, care să permită conducerii Complexului Energetic Oltenia alocarea bugetului pentru salariile celor 1800 de oameni, care altfel nu ar mai putea fi platiți.
Fac, astfel, un apel public către toți parlamentarii gorjeni să lase deoparte orgoliile și ambițiile și să susțină acest proiect!
Lipsa de acțiune este mult mai periculoasă decât orice demers, de aceea, cei care până acum s-au priceput doar să critice au șansa ca împreună cu grupurile parlamentare pe care le reprezintă sa facă ceva pentru gorjenii care riscă să rămână pe drumuri”, spune Weber.
Articolul Mihai Weber, liderul PSD Gorj: Cei 1800 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia riscă să-și piardă locurile de muncă dacă nu sunt ajutați. apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro