Senatorii USR PLUS vor expune la şedinţa Biroului permanent de luni motivele pentru care încercările ‘de înlăturare’ a Comisiei economice de la întocmirea unui raport în privinţa iniţiativei legislative care vizează terenurile de la Romexpo sunt ‘complet’ în afara regulamentului şi statutului, a declarat liderul acestui grup parlamentar, Radu Mihail.
‘Vom intra în şedinţa de Birou permanent şi vom expune motivele pentru care aceste încercări sunt complet în afara regulamentului şi statutului pe care îl lucrăm şi vom vedea, în funcţie de cum reacţionează colegii noştri, cum mergem mai departe pentru a bloca acest proiect’, a precizat Mihail.
Întrebat dacă proiectul ar putea duce la o scindare a coaliţiei de guvernare, senatorul USR PLUS şi-a exprimat convingerea că se va găsi o soluţie, aşa cum s-a întâmplat şi în alte cazuri, cu condiţia să se plece de la un punct simplu – ‘nu se dau gratis banii românilor’.
‘Acest subiect este un subiect delicat, aşa cum au fost multe pe masa coaliţiei şi bineînţeles că am avut discuţii şi vom mai avea discuţii despre el în coaliţie dacă este nevoie şi dacă nu îl oprim în faşă. Sunt convins că, aşa cum a fost cazul pentru toate celelalte subiecte, coaliţia va găsi o soluţie şi vom merge mai departe, dar trebuie să ne asigurăm că plecăm de la un punct simplu – nu dăm gratis banii românilor’, a subliniat el.
Preşedintele Comisiei economice a Senatului, Silvia Dinică (USR PLUS), a afirmat că nu există niciun temei legal pentru îndepărtarea comisiei pe care o conduce de la întocmirea unui raport asupra proiectului în discuţie.
‘Merg astăzi în Biroul permanent pentru a susţine că Comisia economică trebuie să fie comisie de raport pentru acest proiect de lege. Ca să fie clar, nu există niciun fel de temei legal pentru a răspunde acestei solicitări din partea (…) altei comisii – Comisia juridică, care susţine că Comisia economică ar trebui să fie desesizată de la raport, adică Comisia economică să fie îndepărtată de la acest subiect, să nu aibă practic un cuvânt de spus pe acest raport. Să nu uităm că, în mandatul trecut, Comisia economică din Senat a fost singura comisie care a dat un raport de respingere, în unanimitate, pentru acest proiect de lege. În urma a trei şedinţe de dezbateri, unde au participat toţi cei interesaţi – Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 1, concluziile acelor dezbateri au fost în mod evident faptul că acest proiect de lege nu poate fi susţinut’, a explicat Dinică.
Potrivit acesteia, Comisia economică are competenţe pe fond vizavi de această iniţiativă legislativă.
‘Vorbim despre efectele economice ale acestei activităţi pe care o derulează Camera de Comerţ, care primeşte cadou, gratis, terenuri, dintre care cel mai cunoscut este cel de la Romexpo. În acest moment există şi o perspectivă de ajutor de stat. (…) Comisia Europeană întreabă care sunt aspectele activităţii economice pe care o desfăşoară Camera de Comerţ şi dacă activitatea ei intră sub incidenţa definiţiei întreprinderilor’, a susţinut Silvia Dinică.