AcasăPoliticaMihail Neamţu: Bruxelles-ul, printr-o veritabilă lovitură anti-constituțională susținută de majoritatea mamelucilor români...

Mihail Neamţu: Bruxelles-ul, printr-o veritabilă lovitură anti-constituțională susținută de majoritatea mamelucilor români plasați în rol de europarlamentari, a anulat dreptul de veto al țărilor membre, care devin simple „provincii” ale noului sultanat „politically correct”

„Uniunea Europeană tinde să devină un Turn Babel: un stat administrativ hiper centralizat, unde secta birocraților aroganți, atei și „atotștiutori” din centrul Imperiului domnește peste o populație eterogenă etnic, incongruentă cultural, dezbinată lingvistic și cacofonică sub raport religios. Soluția? Pâinea și circul”, scrie, pe Facebook, teologul Mihail Neamţu.

„Leviathanul de la Bruxelles și-a pus în mișcare mecanismele de control social și a proclamat, recent, irelevanța statului național. Printr-o veritabilă lovitură anti-constituțională (susținută de majoritatea mamelucilor români plasați în rol de europarlamentari) s-a anulat dreptul de veto al țărilor membre, care devin „provincii” ale noului sultanat „politically correct”.

În următorii ani, vom asista la hegemonia politică și economică a Germaniei asupra întreg spațiului estic și sudic al bătrânului continent. Prin împrumuturi scumpe luate de la cămătarii lumii, România este, ca și Grecia, în scenariul unui faliment provocat de pensiile speciale.

În loc să încurajeze oamenii de afaceri, familiile tradiționale sau libertatea religioasă, Comisia Europeană introduce zilnic noi inhibiții, restricții și condiționări. În curând, slujitorii altarului nu vor mai putea numi păcatul păcat iar dascălii vor fi acuzați de intoleranță și discriminare când vor trânti nota patru oricărei loaze impertinente.

Spațiul UE este într-un evident declin civilizațional.

Obiectivul principal al Comisiei este pașaportul digital — interfața pentru mecanismele de control social ale noului Big Brother. Alături de impunerea monedei digitale și vechiul război cu plățile în numerar (faimosul cash), Comisia Europeană se laudă și cu alte măsuri liberticide care neagă suveranitatea poporului

Europa are nevoie astăzi de un Ronald Reagan sau Margaret Thatcher — oameni capabili să reformeze statele supraponderale și să revină la valorile creștine ale Părinților fondatori”, scrie Neamţu.

Articolul Mihail Neamţu: Bruxelles-ul, printr-o veritabilă lovitură anti-constituțională susținută de majoritatea mamelucilor români plasați în rol de europarlamentari, a anulat dreptul de veto al țărilor membre, care devin simple „provincii” ale noului sultanat „politically correct” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks