Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că ‘realitatea’ din teren arată că există decese ‘probabil’ de COVID-19 care nu au fost testate, diagnosticate şi încadrate ca atare.
‘Concluzia şi afirmaţia a provenit de la realitatea din teren. Realitatea din teren spune că există decese la domiciliu sau în centrele rezidenţiale care au provenit în urma contractării infecţiei COVID, pentru că a existat un contact cu o persoană COVID pozitivă, dar persoana care a decedat nu a fost testată, diagnosticată şi raportată. Tot realitatea din teren, de această dată de la nivelul spitalelor, ne spune că au existat decese din cauze acute, precum infarctul miocardic acut, traumatisme, hemoragii digestive superioare, la pacienţi care au fost diagnosticaţi cu COVID’, a afirmat Mihăilă.
Ea a adăugat că este ‘important’ ca datele să fie ‘cât mai aproape de o valoare corectă’.
‘Referitor la timp, cred că este important să avem datele cât mai aproape de o valoare corectă, nu neapărat cât mai repede. Referitor la gradul de acurateţe cu care putem avea numărul de decese, această afirmaţie provine de la realitatea din teren, iar realitatea din teren ne spune că există decese probabil de COVID-19 care nu au fost testate, diagnosticate şi încadrate ca atare’, a susţinut ministrul.
Ioana Mihăilă a informat că, în această săptămână, a avut discuţii cu reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică, ai Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, ai Institutului Naţional de Sănătate Publică şi cu Direcţiile de sănătate publică.
‘Aceste discuţii au avut rolul de a înţelege procesele prin care această raportare se face. Scopul este ca aceste procese să fie ameliorate, astfel încât diferenţa dintre raportarea în timp real din Corona-Forms şi comunicată zilnic populaţiei şi raportarea periodică, dar cu o frecvenţă mai mică a datelor care survin din alte surse, Institutul Naţional de Statistică şi spitale, să fie cât mai aproape de o corelare’, a explicat ministrul Sănătăţii.