O ladă cu mii de cartuşe a dispărut dintr-un depozit al Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială (BPDS) „Fulger” din Chişinău, procuratura moldoveană declanşând o anchetă în acest caz, a declarat miercuri preşedintele Comisiei pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică din legislativul de la Chişinău, Lilian Carp, citat de IPN, Radio Chişinău şi Ziarul Naţional, conform Agerpres.
În urma unor verificări, angajaţi ai BPDS „Fulger” au descoperit dispariţia a mii de cartuşe care erau depozitate într-o ladă, care fuseseră înlocuite cu pietre şi nisip, a afirmat Lilian Carp, deputat din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.
„Am cerut explicaţii ministrului de interne. (…) lăzile cu muniţii au fost predate încă în anul 2022 forţelor de intervenţie. Când trebuiau să fie predate înapoi s-a observat că o ladă nu are sigiliu, iar în interior s-a depistat că în loc de cartuşe, lada era plină cu pietre şi nisip. Acum are loc ancheta. Procuratura investighează cazul, cui i-a fost eliberată această ladă, cine era responsabil de ea? În fiecare grup există cineva responsabil de muniţiile necesare în caz de intervenţii”, a precizat el.
Lilian Carp a evitat să se pronunţe cine s-ar face vinovat de dispariţia a mii de cartuşe, însă a menţionat că pentru un astfel de incident responsabilii din cadrul BPDS „Fulger” ar trebui sancţionaţi cu demiterea.
BPDS „Fulger” a fost plasată marţi în stare de alertă, după constatarea dispariţiei cartuşelor. În acest caz a fost declanşată o cauză penală şi dispusă o expertiză pentru a se stabili când şi cine a deschis ultima oară lada respectivă.
Şefa Secţiei Comunicare şi Protocol a IGP, Diana Fetco, a confirmat marţi că angajaţii Brigăzii „Fulger” intenţionau să folosească o parte din cartuşele dispărute pentru exerciţii tactice de rutină.
sursa – AGERPRES
Articolul Mii de cartuşe au dispărut de la un depozit de la Brigada de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger” din Chişinău apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro