Autorităţile de la Chişinău vor să reducă numărul de diplomaţi basarabeni care muncesc la ambasadele din Federaţia Rusă şi din Regatul Țărilor de Jos. Un proiect de lege în acest sens a fost prezentat pentru consultări de Ministerul de Externe al Republicii Moldova, transmite TVR Moldova.
La misiunea diplomatică a Republicii Moldova în Federaţia Rusă vor fi reduse 5 funcţii.
Personalul va fi distribuit la ambasadele din alte state.
Potrivit secretarului general al Ministerului de Externe, reorganizarea are ca scop optimizarea capacităţilor reprezentanţelor diplomatice ale Republicii Moldova în alte state.
„Am venit cu această iniţiativă pentru că Ministerul de Externe evaluează permanent care este nivelul de activitate al misiunilor diplomatice şi aşa cum noi asistăm la o schimbare periodică a volumului de lucru care este realizat de către funcţionarii noştri diplomatici, ne reorientăm spre acele destinaţii, acele state unde avem această necesitate de a suplini capacităţile noastre funcţionale„, a explicat secretarul general din Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Mihai Mîțu.
Articolul Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova vrea să reducă numărul diplomaților basarabeni care lucrează la ambasada din Federația Rusă și la cea din Regatul Țărilor de Jos apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro