Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării anunţă, miercuri, că mai sunt două zile pentru depunerea proiectelor în cadrul competiţiilor pilot lansate de acceleratorul NATO pentru Inovare – DIANA.
‘Acceleratorul NATO pentru Inovare – DIANA a lansat recent primele 3 competiţii pilot, cu termen de depunere 25 august 2023. Astfel, programul DIANA începe cu un apel concurenţial pentru propuneri, vizând trei domenii strategice: rezilienţa energetică, partajarea securizată a informaţiilor şi senzori şi supraveghere’, arată sursa citată.
Câştigătorii competiţiilor pot primi până la 200.000 euro sub formă de grant, în două etape, fără a ceda drepturi de proprietate intelectuală sau părţi sociale din companii către DIANA.
Depunerea de proiecte se poate face pe site-ul diana.nato.int, urmând ca selecţia să fie realizată de către echipa de specialişti a DIANA.
‘Acceleratorul NATO pentru Inovare – DIANA reprezintă o iniţiativă nouă, unică la nivel global, respectiv o reţea de 11 acceleratoare afiliate şi 91 de centre de testare pe tot teritoriul NATO, cu scopul de a aduce împreună start-up-uri inovatoare cu oamenii de ştiinţă şi integratorii de sisteme, pentru a avansa tehnologii cu uz dual pentru Alianţă. În prezent, 2 centre de testare au fost selectate în România, respectiv Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială ‘Elie Carafoli’ – INCAS şi Centrul Internaţional de Excelenţă în Inteligenţă Artificială din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti’, explică ministerul.
DIANA se va concentra pe tehnologii ce pot fi folosite pentru a rezolva probleme importante privind apărarea şi securitatea Aliaţilor, precum big data, inteligenţa artificială, tehnologii autonome, tehnologie cuantică, biotehnologii, energie şi tehnologii de propulsie, materiale noi, tehnologii hipersonice şi aplicaţii spaţiale – în special acolo unde sunt tehnologii cu dublă utilizare (comercială şi de apărare) şi altele.
De asemenea, DIANA va lansa între 5 şi 10 competiţii tematice anuale la care vor putea participa inovatori din ţările Aliate. Competiţiile tematice sunt organizate pe baza ghidajului tematic şi strategic al Aliaţilor NATO, în funcţie de nevoile identificate de NATO.
Participarea va fi liberă pentru toţi candidaţii eligibili din ţările Aliate NATO iar anunţurile de participare vor fi publice.