Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării înfiinţează hub-ul naţional ‘Mirror Mission Cities Hub Romania’, pentru implementarea Misiunii ‘100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în 2030’.
Potrivit unui comunicat al ministerului transmis luni, hub-ul va funcţiona ca un spaţiu virtual de facilitare a dialogului între autorităţile publice centrale, regionale şi locale, universităţi şi institute publice de cercetare-inovare, societatea civilă şi cetăţeni cu scopul unei prezenţe cu impact maxim a României în cadrul Misiunii ‘Horizon Europe pentru 100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în 2030’.
Misiunea a fost lansată de Comisia Europeană în 2021, iar trei oraşe din România (din 13 care au participat în competiţie) au fost selectate pentru a deveni centre de inovare şi experimentare: Cluj-Napoca, Suceava şi Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti.
‘Mirror Mission Cities Hub Romania’ va oferi suport celor trei oraşe şi municipalităţi selectate în Misiunea Europeană, dar şi mai important, oraşelor candidate, precum şi altor oraşe din România care au ambiţia de a atinge neutralitatea climatică. Scopul este acela de răspândi cunoaşterea către cât mai multe oraşe din România.
‘Acest hub naţional va funcţiona ca un facilitator, un grup de oglindă a misiunii, cu scopul de a conecta autorităţile şi programele naţionale şi regionale care furnizează fonduri pentru tranziţia către obiectivele de neutralitate climatică. În cadrul reţelei europene CapaCITIES, hub-ul naţional românesc va facilita schimburile dintre autorităţile române şi alte autorităţi publice din Europa pentru planificarea şi stabilirea de măsuri de sprijinire a oraşelor româneşti selectate în Misiune, aducând împreună şi oraşele candidate, cu ambiţia de a ajunge la toate oraşele din România care luptă pentru atingerea ţintelor de neutralitate climatică până în 2030 şi 2050. Această iniţiativă va avea efect nu numai asupra celor trei administraţii implicate, ci şi asupra altor oraşe, unele chiar mai mici, pentru că unul dintre principiile după care ne ghidăm este de a nu lăsa pe nimeni în urmă’, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.
Hub-ul naţional dedicat Misiunii ‘100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în 2030’ va organiza întâlniri de lucru tematice între autorităţile publice centrale, regionale, locale şi oraşe, facilitând dialogul şi schimbul de experienţă cu celelalte hub-uri ale Misiunii din Europa, urmărind să creeze un spaţiu în care identifică împreună soluţii. Hub-ul se constituie la nivelul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi va fi găzduit de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).