Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) anunţă Consiliul onorific pentru ştiinţă şi tehnologie, care reuneşte specialişti români de top din cercetare din întreaga lume. Aceştia aduc experienţa şi cunoştinţele acumulate în cele mai puternice centre de inovare ale prezentului, pentru a contribui la elaborarea strategiilor, politicilor publice şi programelor guvernamentale care pot transforma România într-o economie competitivă pentru viitor.
Consiliul va răspunde la întrebările cele mai importante pentru România: Încotro se îndreaptă lumea? Ce urmează în tehnologie? Cum putem face saltul în viitor? Cum aducem viitorul în prezent şi cum transformăm România într-un centru al excelenţei, cu productivitate accelerată şi locuri de muncă bine plătite, adaptate pentru piaţa muncii a viitorului?
„Ne-am inspirat din exemplul Statelor Unite ale Americii, al Emiratelor Arabe Unite şi al altor state care privesc spre viitor şi îşi pun la treabă minţile luminate pentru a-l anticipa. România are un avantaj extraordinar: calitatea oamenilor. Avem români de elită în marile laboratoare de cercetare ale lumii, în mediul universitar şi în companii private de top. Prin înfiinţarea Consiliului Onorific pentru Ştiinţă, Inovare şi Tehnologie, ministerul nostru îşi doreşte să contureze din timp România Viitorului, implicându-i în acest demers pe românii care au demonstrat la cel mai înalt nivel şi care vor să dea ceva înapoi ţării. Este un pariu pentru progres şi competitivitate pentru România” – a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.
Consiliul este un organism independent şi consultativ, care formulează recomandări pentru a întări sistemul naţional de cercetare-inovare, pe baza tendinţelor şi progreselor tehnologice de la frontiera cunoaşterii. Membrii sunt numiţi prin ordin al Ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi sunt neremuneraţi.
Vor fi selectaţi cei mai performanţi români din cercetare-inovare, cu rezultate recunoscute la nivel mondial, din domenii precum matematică, fizică şi astronomie, bioeconomie, tehnologii informaţionale şi de comunicaţii, spaţiu şi securitate, energie şi mediu, nanotehnologii şi materiale avansate, sănătate etc.
Ministerul cercetării, inovării şi digitalizării invită experţii care doresc să fie consideraţi pentru Consiliul Onorific pentru Ştiinţă, Inovare şi Tehnologie să trimită un CV şi o scrisoare de intenţie la adresa electronică: office@research.gov.ro. Selecţia candidaţilor este în curs de desfăşurare şi nu are o data limită.
The post Ministerul Cercetării lansează Consiliul Onorific pentru Ştiinţă, Inovare şi Tehnologie appeared first on News Bucuresti.