Ministerul Culturii, în colaborare cu Consiliul Judeţean Argeş – Centrul de Cultură şi Arte, organizează pe 25 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor de la Piteşti, evenimentul ‘Gala Tezaure Umane Vii – 2022’.
‘Scopul evenimentului este acela de a-i celebra şi premia pe cei care au obţinut titlul de Tezaure Umane Vii în anii 2020, 2021 şi 2022 şi care ţin în viaţă creaţia românească tradiţională. Totodată, prin acest eveniment, care nu a mai fost organizat în ultimii doi ani, din cauza contextului pandemic, Ministerul Culturii îşi arată recunoştinţa faţă de persoanele care promovează şi lasă moştenire, tuturor, elemente de patrimoniu naţional imaterial’, informează Ministerul Culturii, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
În cadrul galei, meşterii şi rapsozii populari vor prezenta momente artistice reprezentative pentru titlul pe care l-au obţinut.
Alături de specialişti din mediile de cercetare, academic, universitar, muzeografi, membrii Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial şi ai instituţiilor şi centrelor de cultură, din partea Ministerului Culturii la eveniment va participa subsecretarul de stat Costel-Cristian Lazăr.
Programul Tezaure Umane Vii este o iniţiativă a UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial ce vizează identificarea şi recunoaşterea la nivel naţional a celor care creează şi, implicit, păstrează valorile tradiţionale.