Actorul Mitică Popescu a avut o prezenţă ‘inconfundabilă, elegantă şi puternică’, afirmă reprezentanţii Ministerului Culturii într-o postare pe Facebook.
‘Încă o veste tristă pentru cultura românească! Astăzi, 3 ianuarie 2023, a plecat dintre noi iubitul actor de film, radio, teatru şi televiziune, Mitică Popescu. Prezenţa sa inconfundabilă, elegantă şi puternică totodată, a dat scenei româneşti interpretări de mare valoare. De la ‘De ce trag clopotele, Mitică?’, la ‘Moromeţii’ sau ‘Cel mai iubit dintre pământeni’, personajele pe care le-a interpretat au căpătat o identitate specifică şi o voce care le-au făcut vizibile şi apreciate de public şi de specialişti’, se precizează în postare.
Ministerul Culturii aminteşte că, în televiziune, emisiunea sa ‘De-ale lui Mitică’ a reuşit ani la rând să surprindă cu umor, uneori amar, viaţa românilor, cu bune şi cu rele.
‘Actor la Teatrul Mic din Bucureşti cea mai parte a carierei sale, a primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER 2009.
La data de 13 decembrie 2002 a fost decorat cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler ‘pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”, se mai arată în postare.
Actorul Mitică Popescu a murit marţi la Spitalul Elias, la vârsta de 86 de ani, au precizat, pentru AGERPRES, surse medicale. Potrivit surselor citate, actorul ar fi avut probleme cardiace, dar şi alte comorbidităţi.