Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a semnat contracte de peste 85 de milioane de lei pentru dezvoltarea localităţilor, sistemul de educaţie şi formare şi promovarea spiritului antreprenorial, anunţă, vineri, MDLPA. Potrivit unui comunicat al ministerului transmis AGERPRES, este vorba de 24 de contracte noi de finanţare pentru investiţii în modernizarea infrastructurii edilitare şi educaţionale şi dezvoltarea activităţii unor firme, proiecte în valoare totală de 85.782.621,49 lei, ce vor fi finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat de MDLPA, şi au ca beneficiari unităţi administrativ-teritoriale şi întreprinderi mici şi mijlocii. Beneficiarii acestor contracte sunt: municipiul Drăgăşani (Vâlcea) – 13.362.709,97 lei; oraşul Buhuşi (Bacău) – 22.821.749,98 lei; municipiul Vatra Dornei (Suceava) – 4.428.795,08 lei; comuna Săsciori (Alba) – 5.641.829,57 lei; comuna Poiana Câmpina (Prahova) – 6.405.745,63 lei; comuna Puchenii Mari (Prahova) – 5.434.942,56 lei; oraşul Haţeg (Hunedoara) – 3.774.026,60 lei; comuna Frumosu (Suceava) -1.881.085,69 lei; comuna Bughea de Sus (Argeş) – 2.811.626,92 lei; comuna Malu cu Flori (Dâmboviţa) – 5.245.035,54 lei; comuna Hoghilag (Sibiu) – 3.279.780,27 lei, precizează MDLPA. Potrivit aceleiaşi surse, alte 13 contracte de finanţare au ca principal obiectiv promovarea spiritului antreprenorial, prin extinderea şi diversificarea activităţii unor firme, precum şi pentru achiziţia de aparate şi echipamente performante.