Ministerul Educaţiei a lansat apelul de proiecte pentru ‘Construirea şi dezvoltarea unei reţele-pilot de şcoli verzi’, care va fi finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
‘Lansăm un nou apel esenţial pentru infrastructura din sistemul educaţional. Ne ţinem de cuvânt şi investim în spaţii educaţionale prietenoase cu mediul. Vor fi reabilitate şi construite unităţi de învăţământ, iar prin această reţea-pilot de şcoli verzi, vom pune mai mult accent pe educaţia pentru mediu. Încurajez comunităţile să depună proiecte în cadrul acestui apel!’, a transmis ministrul Educaţiei, Ligia Deca, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, prin intermediul acestui apel, toate tipurile de unităţi administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii, şi judeţe), precum şi sectoarele Capitalei pot obţine granturi atât pentru reabilitarea unităţilor de învăţământ existente, cât şi pentru construirea unor noi unităţi de învăţământ, în vederea dobândirii de către acestea din urmă a statutului de ‘şcoală verde’.
Potrivit sursei citate, alocarea financiară destinată acestui apel de proiecte este de 225.000.960 de euro, fără TVA, obiectivul investiţiei fiind acela de a asigura sustenabilitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar prin tranziţia la ‘şcoli verzi’.
Sprijinul financiar acordat prin acest apel de proiecte este distribuit prin subcomponentele ‘Reabilitare energetică’, ‘Construcţii noi’.
Prin subcomponenta ‘Reabilitare energetică’ se urmăreşte reabilitarea de unităţi de învăţământ care să intre în reţeaua ‘şcolilor verzi’, investiţia vizând o suprafaţă totală de 300.000 m2.
Valoarea totală a investiţiei pentru această subcomponentă este de 150.000.000 de euro.
Prin subcomponenta ‘Construcţii noi’ se urmăreşte construcţia de unităţi de învăţământ care să intre în reţeaua ‘şcolilor verzi’, investiţia vizând o suprafaţă totală de 46.400 m2.
Valoarea totală a investiţiei este de 75.000.960 de euro.