AcasăStiri generaleMinisterul Educaţiei a lansat în consultare procedura pentru completarea declaraţiilor de interese...

Ministerul Educaţiei a lansat în consultare procedura pentru completarea declaraţiilor de interese de către personalul didactic

Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică, miercuri, procedura pentru completarea declaraţiilor de interese de către personalul didactic de predare.

‘Punem în aplicare prevederile noii Legi a învăţământului preuniversitar, act normativ care statuează explicit faptul că profesorii nu pot să desfăşoare activităţi de pregătire suplimentară contra cost pentru elevii de la clasa/clasele la care sunt încadraţi în anul şcolar în curs, având obligaţia de diligenţă să depună eforturi pentru atingerea competenţelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă şi prin programele de învăţare remedială’, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Educaţiei.

Procedura descrie etapele ce trebuie parcurse la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar în vederea completării, depunerii, înregistrării, transmiterii, rectificării şi publicării declaraţiilor de interese de către personalul didactic de predare şi oferă asigurări cu privire la existenţa documentaţiei adecvate derulării activităţii, a precizat ministerul.

‘Prin aplicarea prezentei proceduri se asigură continuitatea activităţii, inclusiv în condiţii de fluctuaţie a personalului, şi se asigură suportul necesar pentru ca inspecţia şcolară/auditul şi/sau alte organisme abilitate în acţiunile de inspecţie/auditare şi/sau control să dispună luarea deciziilor’, prevede procedura.

Declaraţia de interese se face în scris, pe propria răspundere, şi cuprinde norma didactică, activităţile de predare, activităţile de pregătire cu elevii – meditaţii şi activităţile didactice desfăşurate în cadrul unor proiecte, îndeplinite de cel care o completează.

Până la data de 31 decembrie a fiecărui an, personalului didactic de predare îi revine obligaţia să completeze declaraţia de interese.

Personalul didactic de predare angajat ulterior datei de 31 decembrie urmează să completeze şi depună declaraţia de interese în termen de cinci zile de la angajare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks