Un număr de 4.265 de unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar 5.052 în Scenariul 2 (mixt), informează, miercuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). În conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, miercuri, la ora 12,00, se înregistra următoarea situaţie: * 8.339 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară. * 5.052 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. * 4.265 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online. ‘Menţionăm că, dintre cele 4.265 de unităţi aflate în această situaţie, 366 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.899 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare’, afirmă MEC. Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ. MEC reaminteşte că, potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.