Peste 110.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admişi în învăţământul liceal, după repartizarea computerizată.
Potrivit Ministerului Educaţiei, a crescut numărul elevilor repartizaţi cu peste 20.000, comparativ cu aceeaşi etapă din anul precedent. Au rămas disponibile 27.657 de locuri pentru continuarea studiilor în învăţământul liceal şi învăţământul profesional.
Au fost repartizaţi computerizat 110.035 de elevi (94,13%) în învăţământul liceal din totalul elevilor cu opţiuni completate (116.887). În total, au fost completate 2.338.353 de opţiuni, rezultând o medie de 20 de opţiuni/elev.
Ministerul precizează că 6.852 de elevi (5,87%) nu au fost repartizaţi în această etapă întrucât nu au completat suficiente opţiuni.
‘Este de remarcat faptul că 46.171 dintre elevii cu opţiuni completate (42%) au fost admişi la prima opţiune, iar 77.302 elevi (70,3%) au fost admişi la una din primele cinci opţiuni. Dintre cei 44.834 de elevi admişi la liceele tehnologice, doar 3.000 au medii de admitere sub 5’, precizează sursa citată.
Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal, în perioada 15 – 20 iulie, candidaţii vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admişi.
În zilele de 21, 22 şi 25 iulie, comisiile judeţene de admitere şi comisia din Bucureşti vor soluţiona situaţiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
Pentru următoarele etape de admitere în clasa a IX-a au rămas 27.657 de locuri libere în învăţământul liceal şi în învăţământul profesional. Dintre acestea, 4.993 sunt la liceu şi 22.664 în învăţământul profesional, dintr-un total de 41.052 de locuri prevăzute. Un număr de 18.338 de elevi au optat pentru rute de şcolarizare în învăţământul profesional.
În etapele anterioare repartizării computerizate au fost admişi în învăţământul liceal 12.058 de elevi la specializări vocaţionale; 814 elevi în învăţământul militar; 2.018 elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie romă; 928 de elevi pe locurile rezervate copiilor cu CES – cerinţe educaţionale speciale.