AcasăPoliticaMinisterul Educației vrea eliminarea Istoriei și Geografiei României din trunchiul comun, pentru...

Ministerul Educației vrea eliminarea Istoriei și Geografiei României din trunchiul comun, pentru elevii de la profilurile uman, real și tehnologic. Aceștia vor fi obligați, în schimb, să învețe Istoria evreilor

Pentru elevii de la uman, real și tehnologic, disciplinele „Geografie” și „Istorie” au fost eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, potrivit proiectului de planuri-cadru de liceu, document pus în consultare publică de Ministerul Educației. La unele specializări, aceste două discipline apar la „curriculumul de specialitate”, în ultimii doi ani de liceu, scrie edupedu.ro.

Planurile-cadru cuprind disciplinele obligatorii și opționale din fiecare clasă și numărul minim și maxim de ore aferente acestora.

Conform proiectului, la clasele a XI-a și a XII-a, în trunchiul comun nu mai sunt incluse ”istoria” și „geografia”. În schimb, în trunchiul comun rămân „Istoria comunismului” și „Istoria evreilor. Holocaustul”.

La specializarea de „Științe sociale” și la cea de „Filologie”, disciplinele „Istorie” și „Geografie” se găsesc la curriculumul de specialitate.

Trunchiul comun (50%), prevăzut în legislație, asigură competențele de bază (cultură generală) și contribuie la formarea competențelor-cheie (inclusiv la alfabetizarea funcțională). Ponderea sa scade de la clasele IX/X (65%) la clasele XI/XII (35%). Reprezintă suport fix pentru cultura generală. Majoritatea disciplinelor/temelor sunt în legătură cu examenul național de bacalaureat (obligatorii/la alegere). Trunchiul comun include 15 discipline la fiecare dintre clasele IX/X (la care se adaugă, după caz, limba și literatura maternă), distribuite în toate cele 7 arii curriculare, respectiv 9 discipline la fiecare dintre clasele a XI/XII (la care se adaugă, după caz, limba și literatura maternă), distribuite în 5 arii curriculare”.

Curriculumul de specialitate (35%), ca dezvoltare inovativă, asigură competențele de specialitate, generale și specifice, proprii unui profil și unor specializări/calificări profesionale, înlocuind segmentul reprezentat de curriculumul diferențiat, prezent în actualele planuri-cadru în vigoare, aducând și aport la formarea competențelor-cheie. Ponderea sa crește de la clasele IX/X (25%) la clasele XI/XII (45%). Este suport semiflexibil pentru cultura de specialitate și include două componente: (1) componenta fixă (între 77-100%, reprezentând 8-13 ore) și (2) componenta flexibilă (între 0-23%, reprezentând 0-3 ore, care pot personaliza specializarea); procentele de 0% și 100% se referă la filierele vocațională și tehnologică, unde curriculumul de specialitate este fix, odată aleasă filiera/specializarea. Unele discipline/teme sunt în legătură cu examenul național de bacalaureat (obligatorii/la alegere).”

Articolul Ministerul Educației vrea eliminarea Istoriei și Geografiei României din trunchiul comun, pentru elevii de la profilurile uman, real și tehnologic. Aceștia vor fi obligați, în schimb, să învețe Istoria evreilor apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks