AcasăPoliticaMinisterul Energiei a aprobat un Acord-Cadru de Cooperare între Complexul Energetic Valea...

Ministerul Energiei a aprobat un Acord-Cadru de Cooperare între Complexul Energetic Valea Jiului şi un investitor australian

Ministerul Energiei a aprobat în Adunarea Generală a Acţionarilor semnarea unui Acord-Cadru de Cooperare între Complexul Energetic Valea Jiului şi un investitor australian, document ce vizează prospectarea stocării energiei în şaptesprezece puţuri de mină.

Conform unui comunicat al Ministerului Energiei, cele două companii au încheiat joi acordul de cooperare pentru a explora posibilitatea aplicării tehnologiei inovative de stocare a energiei Green Gravity în şaptesprezece puţuri de mină în cele patru operaţiuni miniere din Valea Jiului.

„Salut această iniţiativă, care demonstrează potenţialul cooperării dintre România şi Australia în domeniul energiei curate şi al acţiunii climatice. Sprijin eforturile CEVJ şi Green Gravity de a explora fezabilitatea stocării energiei gravitaţionale din vechile puţuri de mină, care ar putea oferi o soluţie viabilă pentru îmbunătăţirea flexibilităţii şi rezilienţei sistemului nostru energetic, asigurând un viitor pentru Valea Jiului şi reducând treptat în acelaşi timp dependenţa noastră de combustibilii fosili. Iată că facem rapid primii paşi în reinventarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului, o şansă de dezvoltare şi noi locuri de muncă pentru întreaga regiune”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Acordul conturează domeniul şi obiectivele unui studiu comun pentru a evalua aspectele tehnice, economice şi de mediu ale conversiei minelor de cărbune existente ale CEVJ în facilităţi de stocare a energiei, folosind tehnologia şi expertiza proprietară a Green Gravity. Studiul va evalua, de asemenea, beneficiile şi provocările potenţiale ale integrării sistemului de stocare a energiei cu reţeaua electrică existentă şi cu sursele de energie regenerabilă.

Potrivit sursei citate, acordul reprezintă un parteneriat strategic între CEVJ şi Green Gravity, deoarece ambele părţi împărtăşesc o viziune comună de avansare a tranziţiei energetice şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, creând în acelaşi timp noi oportunităţi pentru dezvoltare economică şi bunăstare socială. Acordul se aliniază de asemenea cu Pactul Verde al Uniunii Europene, care are ca obiectiv să facă Europa primul continent climatic neutru până în 2050.

Mark Swinnerton, CEO al Green Gravity, a subliniat că „acest proiect inovator” are potenţialul de a transforma sectorul cărbunelui din România într-un centru de stocare a energiei regenerabile, creând locuri de muncă, creştere şi inovaţie.

„Tehnologia noastră oferă o soluţie unică pentru stocarea excesului de energie regenerabilă folosind gravitaţia, care poate ajuta la echilibrarea reţelei electrice şi la sprijinirea obiectivelor climatice ale UE. Implementarea cu succes a stocării energiei gravitaţionale în Valea Jiului va oferi un exemplu de lider pentru tranziţia de succes a unei regiuni miniere de cărbune. Acest proiect are implicaţii globale pentru climă, locuri de muncă şi investiţii. Tehnologia de stocare a energiei Green Gravity reprezintă o inovaţie în căutarea stocării pe durată lungă şi economice a energiei regenerabile. Prin reutilizarea activelor miniere, costurile pot fi menţinute scăzute. Folosind gravitaţia ca şi combustibil, ne dispensăm de consumul critic de apă, teren şi substanţe chimice pe care alte tehnologii de stocare se bazează”, a spus Mark Swinnerton.

La rândul său, Eusebiu Durbacă, director general al CEVJ, a afirmat că proiectul face parte din strategia companiei de a-şi diversifica portofoliul energetic şi de a explora noi oportunităţi pentru crearea de valoare din activele de cărbune.

„Credem că stocarea energiei gravitaţionale este o abordare inovatoare a tranziţiei energetice şi ne angajăm să contribuim la tranziţia energetică a României şi a Europei şi la regenerare ecologică”, a punctat Durbacă.

Green Gravity dezvoltă şi operează sisteme de ultimă generaţie pentru stocarea energiei gravitaţionale. Sistemul de stocare a energiei Green Gravity mişcă greutăţi mari vertical în puţurile de mină moştenite pentru a captura şi elibera energia potenţială gravitaţională a acestor greutăţi. Utilizând piese mecanice dovedite şi puţuri de mină neutilizate, tehnologia de stocare a energiei Green Gravity este cu costuri reduse, durată lungă de viaţă şi ecologic atractivă.

Pentru a gestiona variabilitatea inerentă a regenerabilelor, stocarea energiei trebuie adăugată la reţelele electrice. Soluţia tehnologică utilizează componente mecanice convenţionale pentru a permite instalarea stocării de energie la costuri reduse la siturile miniere moştenite, se mai menţionează în comunicatul ME.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ministerul Energiei a aprobat un Acord-Cadru de Cooperare între Complexul Energetic Valea Jiului şi un investitor australian apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks