Ministerul Energiei constituie un grup de lucru pentru CE Oltenia, în scopul identificării soluţiilor şi colectării datelor cu ajutorul cărora va fi conceput planul de restructurare şi calendarul de implementare a măsurilor necesare pentru modernizarea companiei.
Potrivit unei postări a instituţiei pe pagina sa de Facebook, prima şedinţă de lucru este programată săptămâna viitoare.
„Nu e nevoie doar de un pansament, e nevoie de reinventarea acestei companii de tradiţie. Am văzut la faţa locului condiţiile de lucru, dar şi potenţialul CEO: profesionişti adevăraţi, oameni muncitori, cu dragoste de România. Politica nu are ce căuta în acest proiect. E nevoie de toată lumea pentru a reuşi împreună”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Totodată, Sebastian Burduja anunţă demararea unui set de soluţii pentru deblocarea investiţiilor în hidrocentrale, la care lucrează alături de un grup de experţi jurişti. Sunt vizate hidrocentrale aflate într-un stadiu avansat de finalizare (peste 90%) şi pentru care se vor respecta toate standardele reale de mediu, fără a pune în pericol securitatea energetică a României, se mai arată în postarea de pe Facebook.
Sursa: AGERPRES
Articolul Ministerul Energiei constituie un grup de lucru pentru restructurarea CE Oltenia apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro