Ministerul Justiţiei transmite, miercuri, că dreptul la despăgubire este justificat când acuzaţiile, la momentul privării de libertate, nu corespund realităţii, deci măsura legală a fost neîntemeiată, dar atunci când clasarea sau achitarea este urmarea dezincriminării, despăgubirea se exclude, statul nefiind în culpă.
Precizările vin ca răspuns la apelul avocatului Cristian Zeiler, adresat ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, în cazul modificărilor la articolul 539 din Codul de procedură penală, prin care au fost înlăturaţi din categoria beneficiarilor de despăgubiri foştii inculpaţi care au stat în arest preventiv şi au primit achitare sau clasare definitivă pe motiv de dezincriminare a faptei.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, pentru punerea în acord a art. 539 C.p.p. cu Constituţia, aşa cum a fost aceasta din urmă interpretată prin Decizia 136/2021, în cadrul grupului de lucru interinstituţional, opinia majoritară a fost că nu se pot acorda despăgubiri pentru privare injustă de libertate, dacă temeiul clasării sau achitării îl constituie intervenţia – între momentul privării de libertate şi cel al soluţionării definitive a cauzei – a unei legi penale care dezincriminează fapta săvârşită.
‘Argumentul a fost că, dacă o persoană este privată de libertate în mod legal în cursul procesului penal (cu respectarea dispoziţiilor legale şi în raport de standardul probatoriu cerut pentru luarea/prelungirea/menţinerea măsurii preventive privative de libertate), iar la finalul procesului penal se dispune clasarea sau achitarea, constatându-se incidenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) – d) C.p.p. (fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea, există o cauză justificativă sau de neimputabilitate), această situaţie presupune o culpă a statului, căci libertatea individuală – inviolabilă, potrivit art. 23 alin. (1) din Constituţie, a fost afectată prin măsura preventivă dispusă, fără ca ulterior statul să reuşească să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a inculpatului’, arată sursa citată.
Aşadar, spune MJ, justificarea dreptului la despăgubire rezidă în faptul că cele reţinute la momentul privării de libertate se dovedesc ulterior că nu corespundeau realităţii, deci că măsura, deşi legală, nu a fost întemeiată.
‘Când însă în ordonanţa de clasare/decizia definitivă de achitare s-ar reţine că inculpatul a săvârşit fapta ce a constituit temeiul măsurii preventive, că măsura preventivă a fost legal dispusă (deci că fapta constituia infracţiune la data luării măsurii) şi că, numai pentru considerentul intervenţiei ulterioare a unei legi de dezincriminare, se impune clasarea/achitarea inculpatului, a-i recunoaşte în acest caz dreptul la despăgubiri ar însemna o dezdăunare pentru o situaţie ce exclude culpa statului în răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie (deşi nevinovat din punct de vedere penal, întrucât fapta nu mai constituie infracţiune la data soluţionării definitive a cauzei, inculpatul totuşi a săvârşit fapta care a constituit temeiul privării sale de libertate ca măsură preventivă legal dispusă la acel moment)’, explică Ministerul Justiţiei.
