Ministerul Justiţiei precizează, miercuri, că evaluarea Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) subliniază faptul că România a realizat „un progres semnificativ” în anul 2022, conform Agerpres.
Concluzia generală cu privire la România a fost aceea că actualul nivel de conformitate al României nu mai este „global nesatisfăcător”, aşa cum era în anul 2021, deoarece România a implementat „satisfăcător” sau a tratat „într-o manieră satisfăcătoare” 7 din 13 recomandări cuprinse în raportul de evaluare aferent rundei a patra şi 3 din 5 recomandări din Raportul follow-up la Raportul ad-hoc.
„GRECO punctează faptul că adoptarea de către Senat, la data de 17 octombrie 2022, a noii Legi privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a noii Legi privind organizarea judiciară şi a noii Legi privind Consiliul Superior al Magistraturii şi promulgarea lor la data de 15 noiembrie 2022, de către Preşedintele României, reprezintă paşi înainte importanţi, care trebuie să fie urmaţi de un număr de măsuri de implementare. GRECO a remarcat că au fost depuse eforturi pentru creşterea rolului Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei Judiciare ca răspuns la riscurile de integritate a judecătorilor şi procurorilor prin, inter alia, formare şi acces la informaţii. Eforturi au fost, de asemenea, dedicate stabilirii noii legislaţii pentru judecători şi procurori pentru a le asigura independenţa”, menţionează Ministerul Justiţiei.
Articolul Ministerul Justiţiei: Evaluarea GRECO subliniază că România a realizat un progres semnificativ în anul 2022 apare prima dată în Ecopolitic.