Ministerul Justiţiei a anunţat, miercuri, crearea unui grup de lucru independent politic în vederea evaluării recomandărilor Comisiei de la Veneţia privind sistemul judiciar.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, iniţiativa creării ‘Panelului pentru justiţie’ aparţine ministrului Justiţiei şi a fost anunţată în prealabil atât Comisiei Europene, cât şi preşedintei Comisiei de la Veneţia, Claire Bazy Malaurie, fiind privită cu multă deschidere.
Această inţiativă îşi propune să sprijine independenţa justiţiei, dialogul şi cooperarea dintre Ministerul Justiţiei şi Comisia de la Veneţia, menţionează sursa citată.
‘Panelul pentru justiţie va fi format din trei experţi independenţi, cu o reputaţie profesională consacrată. Aceştia sunt profesor dr. Valeriu Stoica, avocat şi fost ministru al justiţiei în perioada 1996-2000, profesor dr. Raluca Bercea şi profesor dr. Camelia Toader, fost judecător român la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Obiectivul principal al Panelului va fi efectuarea unei analize şi evaluări aprofundate a recomandărilor formulate de Comisia de la Veneţia referitoare la cele trei legi ale justiţiei: Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2022 privind organizarea judiciară şi Legea 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii’, arată Ministerul Justiţiei.
Raportul independent rezultat în urma analizei va fi prezentat Ministerului Justiţiei şi transmis Comisiei de la Veneţia şi Comisiei Europene spre ştiinţă, în vederea continuării dialogului cu aceste instituţii pe temele amintite, informează MJ.