AcasăPoliticaMinisterul Muncii vine cu programe noi pentru integrarea refugiaţilor din Ucraina, 19.000...

Ministerul Muncii vine cu programe noi pentru integrarea refugiaţilor din Ucraina, 19.000 sunt în căutarea unui loc de muncă

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a avut astăzi o întrevedere cu Pablo Zapata, reprezentantul în Români al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, UNHCR.
Tema principală de discuție a fost situația refugiaților din Ucraina în România ca urmare a războiului de agresiune al Rusiei în țara vecină.
A fost făcută o trecere în revistă a prevederilor legale relevante și a măsurilor deja implementate de țara noastră, reprezentantul UNHCR apreciind bunele practici implementate în acest sens de la nivelul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
”Refugiații din Ucraina au beneficiat de grijă și sprijin din partea statului român. Vom continua pe această linie. În urma întâlnirii de astăzi am luat două decizii importante pentru creșterea șanselor de integrare pe piața muncii a refugiaților ucraineni și pentru protecția persoanelor și grupurilor vulnerabile. Astfel, prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă vor fi inițiate cursuri de limba română pentru refugiații din Ucraina, pentru a crește accesabilitatea acestora pe piața muncii. Pe de altă parte, vom face o analiză a standardelor specifice de evaluare și încadrate în grad de dizabilitate din cele două țări pentru a compatibiliza sistemele de protecție pentru persoanele vulnerabile”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Conform datelor ANOFM, de la izbucnirea conflictului din Ucraina și până acum au fost organizate nouă Burse ale Locurilor de Muncă pentru ucraineni. 19.000 de refugiați din Ucraina sunt înregistrați ca fiind persoane în căutarea unui loc de muncă, fiind încheiate 7.000 de contracte de muncă pentru aceștia.

Articolul Ministerul Muncii vine cu programe noi pentru integrarea refugiaţilor din Ucraina, 19.000 sunt în căutarea unui loc de muncă apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks