Ministerul Sănătăţii a raportat, joi, 1.174 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 251 mai puţine faţă de ziua anterioară.
Conform ministerului, 224 dintre cazurile înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti – 231, în judeţul Cluj – 85 şi Timiş – 63.
Cea mai mare incidenţă este în judeţul Cluj – 1,75 şi în Bucureşti – 1,49.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.924 de teste RT-PCR (1.918 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.006 la cerere) şi 13.409 de teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.505.674 teste RT-PCR şi 11.588.457 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.267.370 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 68 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.