Un număr de 1.331 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 314 mai puţine faţă de ziua anterioară, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii.
Conform sursei citate, 279 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 sunt în Bucureşti – 264 şi Timiş – 81.
Cea mai mare incidenţă se menţine în judeţul Cluj – 2,19, urmat de Timiş – 2,13.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.988 teste RT-PCR (1.970 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.018 la cerere) şi 14.225 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.487.668 teste RT-PCR şi 11.507.355 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.259.328 cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, în ultimele 24 de ore, 96 persoane au fost reconfirmate pozitiv.