În unităţile sanitare de profil sunt internate 3.757 persoane cu COVID-19, cu 48 mai multe faţă de ziua precedentă, a informat, vineri, Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 266 de pacienţi, cu 13 mai mulţi faţă de ziua anterioară, dintre care 230 sunt nevaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 590 sunt minori, 586 fiind pe secţii, cu 21 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi patru la ATI, la fel ca în ziua precedentă.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 28 de decese în rândul pacienţilor cu COVID (21 bărbaţi şi şapte femei).
Dintre cele 28 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, trei la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, două la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, 10 la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi 12 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, pacienţii care au decedat prezentau comorbidităţi şi 20 dintre ei erau nevaccinaţi anti-COVID.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 65.963 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.