271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 118 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate aproape 10.000 de teste, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.
Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti – 133 şi Judeţul Timiş – 20.
Conform Ministerului Sănătăţii, 31 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.476 teste RT-PCR ( 1.378 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.098 la cerere) şi 7.343 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.150.061 teste RT-PCR şi 10.170.404 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.912.537 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 26 persoane au fost reconfirmate pozitiv.