Un număr de 3.494 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 321 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii (MS).
La ATI sunt trataţi 276 de pacienţi, dintre care 237 sunt nevaccinaţi anti-COVID.
Din totalul pacienţilor internaţi, 443 sunt minori, 441 fiind internaţi în secţii, cu 35 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi doi la ATI, cu unul mai puţin faţă de ziua anterioară.
În ultimele 24 de ore au fost raportate 25 de decese în rândul pacienţilor cu COVID (16 bărbaţi şi nouă femei).
Dintre cele 25 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, unul la categoria de vârstă 50-59 de ani, doi la categoria de vârstă 60-69 de ani, şase la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 15 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi opt erau vaccinaţi anti-COVID.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.336 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.