AcasăStiri generaleMinisterul Sănătăţii: 68 de decese la pacienţi cu COVID-19 raportate în ultimele...

Ministerul Sănătăţii: 68 de decese la pacienţi cu COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore; 51 erau nevaccinaţi

Un număr de 68 de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus – 37 de bărbaţi şi 31 de femei – au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care nouă anterioare intervalului de referinţă, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, dintre cele 68 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, şapte la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 31 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

67 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 68 pacienţi decedaţi, 51 au fost nevaccinaţi şi 17 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între 52 de ani şi 97 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

Până în prezent, 64.518 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks