Un număr de 831 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii.
La ATI sunt trataţi 94 de pacienţi, dintre care 80 nu sunt vaccinaţi anti-SARS-CoV-2.
Din totalul pacienţilor internaţi, 76 sunt minori, internaţi în secţii.
În intervalul 8 – 14 mai, au fost raportate de către INSP 26 de decese (14 bărbaţi şi 12 femei).
Dintre pacienţii decedaţi, unul a avut între 60 şi 69 de ani, şapte au fost din categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi 18 peste 80 de ani.
Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar nouă dintre aceştia erau vaccinaţi anti-COVID, precizează sursa citată.
Până în prezent, 68.143 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat pe teritoriul României, mai arată Ministerul Sănătăţii.