AcasăPoliticaMinisterul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, ordin comun care permite intrarea în Rezidenţiat...

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, ordin comun care permite intrarea în Rezidenţiat a unui număr cât mai mare de tineri medici

Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au aprobat marţi, prin ordin comun, o măsură care permite intrarea în Rezidenţiat a unui număr cât mai mare de tineri medici, având în vedere necesitatea acoperirii cât mai multor posturi şi locuri în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgenţă, ATI.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES de Ministerul Sănătăţii, s-a decis scăderea pragului minim de promovare de la 65% la 60% din punctajul maxim realizat, la fel ca în anii anteriori.

Punctajul maxim realizat la sesiunea de Rezidenţiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului iniţial de 65%, este de 608 puncte. În această situaţie, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidaţi din cele 4.327 locuri disponibile.

„Pregătirea din timp a unui număr suficient de specialişti reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătăţii. Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienţii din România să beneficieze de îngrijire din partea generaţiilor viitoare de specialişti” a declarat, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, ordin comun care permite intrarea în Rezidenţiat a unui număr cât mai mare de tineri medici apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks