AcasăStiri generaleMinisterul Sănătăţii: Un nou caz cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a...

Ministerul Sănătăţii: Un nou caz cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost confirmat în România

Un nou caz cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 a fost confirmat în România, la un bărbat de 56 de ani din Braşov, informează, joi, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, bărbatul este contact de familie cu pasagera cursei din Africa de Sud care a aterizat la Bucureşti pe 30 noiembrie, confirmată cu tulpina Omicron pe 4 decembrie.

Bărbatul este izolat la domiciliu, iar starea sa de sănătate este bună. Este vaccinat cu schema completă de vaccinare, precizează Ministerul Sănătăţii.

Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate trei cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-Cov-2.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks