Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Hakan Fidan, se va afla miercuri într-o vizită la Bucureşti.
Potrivit Ministerului român de Externe, oficialul turc va avea o întrevedere cu şefa diplomaţiei de la Bucureşti, Luminiţa Odobescu, la sediul MAE, consultările bilaterale fiind urmate de declaraţii comune de presă, începând cu ora 12,15.
În contextul vizitei sale în România, ministrul turc de Externe va fi primit de premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, şi de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la Palatul Parlamentului.
În perioada 28 – 31 ianuarie, Hakan Fidan a avut programate vizite în Albania, Bulgaria şi România.
Conform agenţiei turce de presă Anadolu, care cita surse diplomatice, Hakan Fidan se întâlneşte cu omologii săi „pentru a discuta despre relaţiile bilaterale, precum şi despre evoluţiile regionale şi globale actuale”. De asemenea, oficialul de la Ankara a avut programate întâlniri cu oameni de afaceri turci şi cu reprezentanţi ai comunităţii turce din cele trei ţări.
Relaţiile dintre România şi Republica Turcia se derulează sub semnul Parteneriatului strategic semnat în 2011 la nivel de preşedinte, acesta fiind urmat de un Plan de acţiune comun, semnat în 2013, de miniştrii Afacerilor Externe, informează site-ul MAE.
„Relaţia bilaterală este tradiţional bună, fiind caracterizată de cooperare şi dialog consistent pe numeroase paliere: la nivel economic şi comercial sectorial, securitar (în cadrul NATO), Turcia fiind, de asemenea, un partener de dialog pe dimensiunea de securitate în format trilateral, alături de Polonia. Turcia este un partener constructiv şi în platformele şi procesele de cooperare regională, precum OCEMN sau SEECP”, menţionează site-ul MAE.
Sursa: AGERPRES
Articolul Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Hakan Fida, vizită oficială la București apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro