AcasăPoliticaMinistrul Agriculturii: Fondurile alocate prin programul Investalim ar putea fi dublate până...

Ministrul Agriculturii: Fondurile alocate prin programul Investalim ar putea fi dublate până la 1,2 miliarde de euro

Fondurile alocate prin programul Investalim ar putea fi dublate până la 1,2 miliarde de euro, în timp ce fermierii vor putea beneficia în perioada următoare de credite avantajoase pentru capital de lucru cu comisioane achitate de Ministerul Agriculturii, a anunţat, joi, la Indagra, ministrul de resort, Florin Barbu.

„Avem Planul Strategic care este aşteptat de foarte mulţi fermieri. Sunt bani care vor fi lansaţi în prima sesiune până la sfârşitul lunii noiembrie, undeva aproape de 2,2 miliarde de euro. Sunt bani pe partea de procesare pentru fermierii mai mici, iar Guvernul României a luat decizia, la un proiect foarte important, Investalim, de aproape 600 de milioane de euro, de procesare la nivel mai mare. Spun acest lucru pentru că ne dorim foarte mult, atât eu, cât şi domnul premier Marcel Ciolacu, ca acest program să fie dublat la aproape 1,2 miliarde de euro în România, în aşa fel încât materia primă care este produsă în România să fie procesată aici, să nu mai fie exportată şi să aducem produse finite din export”, a subliniat şeful MADR, la conferinţa „Orizonturi ale Planului Strategic 2023-2027”.

Barbu a menţionat că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are programe ambiţioase şi pe partea de independenţă energetică, care vor fi lansate începând cu data de 5 noiembrie.

„Practic, este vorba despre independenţa energetică în ferme pentru fermieri şi pentru procesatori, cât şi pentru sistemul de irigaţii din România. Vorbim de asociaţiile de udători pentru că ne dorim să scădem cât mai mult costurile cu energia şi, practic, aceşti bani să rămână fermierilor, să poată investi, să poată avea bani pentru finanţarea proiectelor pe care în perioada următoare sunt sigur că le vor depune prin programul strategic”, a mai spus Barbu.

Un alt punct foarte important pentru fermieri este partea de creditare, iar ministrul Agriculturii a anunţat că va fi lansat un „credit al fermierului”, cu o dobândă foarte bună şi cu comisioane achitate de MADR.

„Ştim dificultatea cu care se confruntă fermierii astăzi. Încercăm, şi sunt sigur că voi reuşi – am avut o discuţie şi la Consiliul de Miniştri şi la Comisie – pentru lansarea unui credit al fermierului cu o dobândă foarte bună, de 1,95%, iar ROBOR şi toate comisioanele vor fi achitate de Ministerul Agriculturii. Va fi un credit pentru capital de lucru cu o valoare de până la 20% sau 30%, vedem în funcţie de cifra de afaceri realizată de fiecare fermier, un credit pe o perioadă de 5 ani, prin care România şi Guvernul României pun la dispoziţie aproape 4,5 miliarde de lei”, a menţionat el.

Nu în ultimul rând, Barbu a transmis reprezentanţilor asociaţiilor agricole prezente la conferinţă că, atât el, cât şi Ministerul Agriculturii, sunt parteneri loiali, iar orice problemă cu care se confruntă va fi discutată la Ministerul Agriculturii.

„Împreună cu dvs. şi asociaţiile voi lua mandatul necesar cu care trebuie să merg la Comisia Europeană. De aceea, săptămâna viitoare voi avea întâlnire cu asociaţiile şi, în funcţiile de discuţiile pe care le voi avea, mandatul meu la Consiliul de Miniştri din luna noiembrie va fi mandatul asociaţiilor de profil din România”, a adăugat oficialul MADR.

Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, a participat joi la conferinţa „Orizonturi ale Planului Strategic 2023-2027”, organizată de ministerul de resort, prin Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ministrul Agriculturii: Fondurile alocate prin programul Investalim ar putea fi dublate până la 1,2 miliarde de euro apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks