AcasăStiri generaleMinistrul Apărării - la prima reuniune a Grupului Consultativ privind Ucraina, desfăşurată...

Ministrul Apărării – la prima reuniune a Grupului Consultativ privind Ucraina, desfăşurată la Ramstein

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a reiterat marţi sprijinul României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, în graniţele sale recunoscute internaţional, a condamnat atrocităţile comise în oraşele şi satele Ucrainei şi a evidenţiat nevoia urgentă de deschidere şi funcţionare necondiţionată a unor culoare umanitare.

Vasile Dîncu a participat marţi la prima reuniune a Grupului Consultativ în domeniul Apărării privind Ucraina (Ukraine Defense Consultative Group), găzduită în Baza Aeriană Ramstein, din Germania, de către secretarul american al apărării, Lloyd J. Austin III, a informat MApN, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, reuniunea Grupului Consultativ a avut pe agendă evaluarea situaţiei de securitate din Ucraina, având în vedere continuarea ofensivei militare nejustificate şi ilegale a Federaţiei Ruse, aflată acum într-o nouă etapă.

De asemenea, precizează MApN, înalţii oficiali din domeniul securităţii şi apărării au discutat despre modalităţile de continuare şi intensificare a sprijinului pentru Ucraina, în conformitate cu necesităţile de asigurare a apărării şi securităţii acestei ţări pe termen scurt, mediu şi lung.

În marja reuniunii din Baza Aeriană Ramstein, ministrul Vasile Dîncu a avut o scurtă întrevedere cu Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării, prilej cu care a exprimat solidaritatea deplină cu Ucraina şi a transmis disponibilitatea de a menţine un dialog constant şi deschis ori de câte ori va fi necesar.

Oficialul român a prezentat demersurile efectuate la nivel naţional în ceea ce priveşte modalităţile concrete de susţinere a Ucrainei. El a evidenţiat, de asemenea, rolul extrem de important al hub-ului logistic umanitar de la Suceava, folosit în mod eficient de mai multe state, arată MApN.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks