AcasăPoliticaMinistrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, întrevedere cu senatoarea americană Tammy Duckworth: Parteneriatul...

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, întrevedere cu senatoarea americană Tammy Duckworth: Parteneriatul strategic cu SUA rămâne vital pentru securitatea naţională

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a afirmat, în cadrul unei întrevederi cu senatoarea americană Tammy Duckworth, că parteneriatul strategic cu SUA rămâne vital pentru securitatea naţională.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marţi, AGERPRES, Angel Tîlvăr a primit, luni, vizita senatoarei americane Tammy Duckworth, membră în Comisia pentru Forţe Armate a Senatului SUA.

Agenda întâlnirii, arată sursa citată, a cuprins discuţii legate de principalele ameninţări de securitate în regiunea Mării Negre, de impactul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina asupra securităţii euro-atlantice şi globale, precum şi aspecte importante referitoare la cooperarea româno-americană în domeniul apărării.

„Ministrul Apărării Naţionale a punctat importanţa relaţiei strategice cu SUA, subliniind faptul că România susţine prezenţa trupelor americane pe teritoriul său. În contextul agresiunii ruse, au fost subliniate cooperarea în contextul sprijinului pentru Ucraina şi nevoia de a continua acest efort, pe termen lung. În context, a fost evidenţiată necesitatea susţinerii Republicii Moldova, stat expus constant la ameninţările de tip hibrid”, se precizează în comunicat.

În ceea ce priveşte cooperarea militară în plan bilateral, ministrul Apărării a transmis că instruirea în comun este un element-cheie pentru interoperabilitatea forţelor noastre, fiind esenţială asigurarea unei posturi credibile de descurajare şi apărare la Marea Neagră.

În acest sens, arată MApN, au fost prezentate eforturile României şi transmise mulţumiri pentru sprijinul consistent al SUA în vederea operaţionalizării Centrului regional de instruire a piloţilor de F-16 din România şi pentru dislocarea aeronavelor F-16 americane în România în scopul suplimentării misiunilor NATO de poliţie aeriană.

„Forţele armate române sunt un aliat strategic de primă linie şi un pilon al stabilităţii în regiunea Mării Negre, iar parteneriatul strategic cu SUA rămâne vital pentru securitatea naţională. Prin cooperare şi interoperabilitate, putem răspunde actualelor ameninţări şi asigura capabilităţi eficiente pentru consolidarea securităţii euro-atlantice şi pentru a răspunde provocărilor globale”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, citat în comunicat.

În contextul evoluţiilor continue şi provocărilor majore legate de schimbările climatice, cei doi oficiali au menţionat preocupările existente la nivelul forţelor armate în vederea implementării noilor tehnologii pentru utilizarea de energie din surse regenerabile.

Senatoarea americană a apreciat valoarea şi consistenţa Parteneriatului strategic SUA-România, inclusiv din perspectiva problematicilor gestionate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, şi a asigurat partea română de continuitatea sprijinului SUA pentru consolidarea apărării şi descurajării aliate pe flancul estic, precizează sursa menţionată.

Sursa: AGERPRES

Articolul Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, întrevedere cu senatoarea americană Tammy Duckworth: Parteneriatul strategic cu SUA rămâne vital pentru securitatea naţională apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks