AcasăPoliticaMinistrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, vizită oficială în Italia

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, vizită oficială în Italia

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, efectuează o vizită oficială în Republica Italiană, la invitaţia omologului său, Guido Crosetto.

„Ministrul Angel Tîlvăr va avea o serie de întâlniri şi angajamente la nivel înalt, menite să aprofundeze cooperarea bilaterală în domeniul apărării dintre cele două ţări”, transmite MApN.

Programul vizitei, desfăşurată în perioada 24-27 septembrie, cuprinde primirea oficială la sediul ministerului italian al apărării şi o întrevedere cu omologul său italian, precum şi reuniuni cu preşedinţii Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor şi Comisiei pentru afaceri externe şi apărare din Senatul italian.

De asemenea, ministrul Tîlvăr va vizita Centrul pentru Înalte Studii Militare în domeniul Apărării şi va avea întrevederi cu reprezentanţi ai industriei de apărare din Italia. AGERPRES

Articolul Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, vizită oficială în Italia apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks