România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii din Afganistan, afirmă ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, după participarea, miercuri, la reuniunea extraordinară comună a miniştrilor de externe şi miniştrilor apărării din statele membre NATO, organizată în format videoconferinţă.
Reuniunea a avut loc în contextul finalizării analizei administraţiei SUA cu privire la Afganistan şi a deciziei de retragere a forţelor americane până la 11 septembrie 2021.
‘Urmare discuţiilor aliate, miniştrii afacerilor externe şi ai apărării aliaţi au adoptat o Declaraţie comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care au decis demararea procesului de retragere a forţelor aliate din Afganistan începând cu 1 mai 2021. Ca unul din cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în prezent, România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii’, a scris ministrul Apărării pe pagina sa de Facebook.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, partea română a apreciat, în cadrul reuniunii, maniera de raportare a SUA la ansamblul problematicii situaţiei din Afganistan, atât din perspectiva dialogului şi coordonării cu Aliaţii, cât şi în ceea ce priveşte impulsionarea negocierilor şi procesului de pace intra-afgan.
Totodată, a evidenţiat angajamentul de lungă durată al României pentru stabilitatea şi securitatea Afganistanului şi a subliniat necesitatea luării în considerare a intereselor de securitate ale Aliaţilor şi ale Afganistanului, precum şi importanţa menţinerii solidarităţii şi unităţii NATO.
În context, ministrul Ciucă a subliniat importanţa focalizării atenţiei asupra aplicării măsurilor consistente de asigurare a protecţiei forţelor NATO din Afganistan în perioada următoare, concomitent cu o abordare coordonată privind retragerea trupelor. Oficialul român a exprimat, totodată, aprecieri pentru procesul de planificare derulat de Autorităţile Militare NATO, arată sursa citată.
De asemenea, în contextul discuţiilor, a fost abordată şi situaţia de securitate recent creată în Vecinătatea Estică. ‘Miniştrii de externe şi ai apărării din statele membre NATO au exprimat îngrijorarea privind evoluţiile recente şi creşterea semnificativă a prezenţei trupelor militare ruse în Crimeea ilegal ocupată şi la frontiera de est a Ucrainei’, se mai arată în comunicatul MApN.