Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit joi pe Hiroshi Ueda, noul ambasador al Japoniei la Bucureşti, în vizită de prezentare, a informat MAE, printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Ministrul Aurescu şi ambasadorul Ueda au trecut în revistă principalele repere ale agendei bilaterale, remarcând cursul ascendent al relaţiilor româno-japoneze din ultimii ani, materializat inclusiv prin demersurile de încheiere a unui Parteneriat strategic bilateral, în conformitate cu decizia luată de preşedintele Klaus Iohannis şi de fostul premier nipon Shinzo Abe la Bucureşti, în ianuarie 2018. Totodată, Bogdan Aurescu a abordat pregătirile pentru celebrarea, în acest an, a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Japonia, precum şi pentru participarea ţării noastre la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo. Întrevederea a prilejuit şi un schimb de opinii privind perspectivele de dezvoltare a proiectelor economice şi de investiţii nipone în România, fiind evocată tendinţa de creştere a schimburilor comerciale în 2020, în pofida dificultăţilor generate de pandemia de COVID-19. Ambasadorul Hiroshi Ueda a exprimat interesul părţii nipone în ceea ce priveşte continuarea ‘excelentei’ cooperări bilaterale şi în cadru multilateral între cele două ţări, dar şi în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor comune pentru 2021, a precizat MAE.