Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a găzduit, luni, alături de preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen, Christoph Heusgen, sesiunea de bun venit a Reuniunii Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting – MLM), eveniment care are loc luni şi marţi la Bucureşti.
Evenimentul a fost deschis oficial de preşedintele Klaus Iohannis.
MLM este parte a programului anual al prestigioasei Conferinţe de Securitate de la Munchen, fiind organizat în pregătirea Conferinţei de Securitate de la Munchen din luna februarie 2023, la un an de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina şi are loc pentru prima dată în istorie în Europa de Sud-Est, precizează Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis AGERPRES.
La reuniune participă, timp de două zile, peste 75 de invitaţi de nivel înalt din peste 25 de state, inclusiv România, printre aceştia numărându-se actuali şi foşti oficiali, prim-miniştri, precum şi miniştrii Afacerilor Externe din Albania, Croaţia, Slovenia, Macedonia de Nord, liderul opoziţiei din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, şi mulţi alţii.
Ministrul Bogdan Aurescu a salutat desfăşurarea formatului acestei conferinţe prestigioase la Bucureşti, ca o recunoaştere a eforturilor României fără precedent în sprijinul Ucrainei şi în contracararea efectelor războiului Rusiei contra statului vecin, precum şi a rolului fundamental al ţării noastre ca furnizor de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre, respectiv a importanţei strategice a Mării Negre, inclusiv în contextul războiului ilegal şi nejustificat purtat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.
De asemenea, conform sursei citate, şeful diplomaţiei române a salutat desfăşurarea acestei reuniuni înaintea Ministerialei NATO, găzduită la Bucureşti marţi şi miercuri, accentuând că, pentru trei zile, capitala României va fi capitala diplomaţiei regionale, europene şi euroatlantice.
Ministrul român de Externe s-a referit şi la importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea regională, europeană şi euroatlantică şi a subliniat evaluările României cu privire la acţiunile provocatoare şi destabilizatoare ale Rusiei în regiune – inclusiv prin alimentarea artificială a conflictelor prelungite din Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.
În context, el a pledat pentru necesitatea stabilirii unei liste concrete de acţiuni transatlantice prioritare (transatlantic to-do list) pentru consolidarea securităţii la Marea Neagră, ca zonă de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică. Eficienţa acestei liste prioritare se bazează pe soliditatea relaţiei transatlantice, pe consolidarea complementarităţii între NATO şi UE, precum şi pe întărirea cooperării regionale şi a responsabilităţii asumate regional.
La finalul reuniunii, ministrul Afacerilor Externe a avut o întrevedere bilaterală cu ambasadorul Christoph Heusgen, preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen, în cadrul căreia a reiterat aprecierile pentru desfăşurarea acestui eveniment prestigios la Bucureşti, precum şi pentru substanţa discuţiilor care au avut loc în acest format, care contribuie inclusiv la orientarea liniilor abordate în cadrul Reuniunii miniştrilor de externe ai statelor membre NATO.
De asemenea, cei doi au avut un schimb de opinii aplicat cu privire la situaţia de securitate regională, cu accent pe zona Mării Negre, precum şi despre priorităţile tematice pentru Conferinţa de Securitate de la Munchen, care va avea loc în luna februarie 2023 şi care se vor baza inclusiv pe ideile şi concluziile reuniunii MLM de la Bucureşti. Cei doi oficiali au discutat şi despre necesitatea tragerii la răspundere a Rusiei, în baza instrumentelor de drept internaţional, ministrul Bogdan Aurescu evidenţiind importanţa identificării celor mai eficiente şi viabile căi legale în acest sens.