Războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina încalcă principiile de bază ale dreptului internaţional, a afirmat, luni, ministrul chilian de Externe, Alberto van Klaveren Stork.
El este prezent la Bucureşti, unde a susţinut o declaraţie comună de presă cu omologul său român, Luminiţa Odobescu.
Alberto van Klaveren Stork este invitat special al Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, care are loc marţi.
Ministrul a vorbit de relaţia istorică dintre România şi Chile.
‘Aş dori să mulţumesc României pentru solidaritatea arătată faţă de mulţi chilieni în timpul istoriei noastre întunecate, în timpul dictaturii generalului Pinochet. Mulţi chilieni s-au stabilit în această ţară şi sunt un element al relaţiilor noastre bilaterale. Şi nu e o coincidenţă că una dintre temele discuţiilor noastre este legată de drepturile omului. Atât România, cât şi Chile fac parte în prezent din Consiliul Drepturilor Omului’, a afirmat Alberto van Klaveren Stork.
În acest format, a arătat el, cele două ţări au ‘poziţii comune’.
De asemenea, a apreciat susţinerea României pentru acordul-cadru dintre Chile şi UE, care va fi cel mai probabil semnat în noiembrie şi pe care l-a descris drept ‘inovator, interesant’.
‘Din cauza faptului că situaţia din Ucraina ne îngrijorează, o să profităm de această vizită pentru a vedea centrul de refugiaţi (ucraineni -n.r.) din Bucureşti’, a spus Alberto van Klaveren Stork.
El a amintit că reprezentantul UNHCR din România, Pablo Zapata, este de origine chiliană.
‘Preţuim foarte mult solidaritatea arătată de România celor care au fugit din calea războiului, cu susţinerea Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi UE’, a punctat ministrul chilian.
Ministrul român Luminiţa Odobescu a spus că prezenţa unui diplomat din America Latină este o premieră în istoria reuniunilor anuale ale diplomaţiei române.
‘În acest an, America Latină şi îndeosebi Chile au fost prioritare pe agenda politico-diplomatică a României, dar şi a Uniunii Europene. (…) Deşi suntem îndepărtaţi geografic, suntem apropiaţi prin viziune şi prin abordările noastre’, a afirmat ea.
Odobescu a subliniat că România şi Chile sunt ‘două state cu o politică profund ancorată în valorile universale ale drepturilor omului’ şi a adăugat că pe agenda dialogului se numără situaţia din Republica Moldova şi războiul din Ucraina.