Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a avut miercuri o nouă convorbire telefonică cu Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, anunţă MS.
‘Ministrul interimar al Sănătăţii a informat comisarul european despre situaţia epidemiologică la nivel naţional din acest moment, subliniind faptul că România încă nu a atins vârful acestui val pandemic, iar rata de vaccinare a crescut în ultima perioadă, dar insuficient’, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Conform sursei citate, Cseke Attila a solicitat sprijin comisarului european pentru identificarea unor soluţii mai rapide de aprovizionare a spitalelor cu medicamentul Tocilizumab, utilizat la tratarea pacienţilor cu forme severe de COVID-19, şi pentru echipe medicale care să sprijine, pe perioade determinate, personalul medical român din prima linie.
De altfel, potrivit MS, ministrul interimar al Sănătăţii a avut şi marţi după-amiază o discuţie similară cu omologul polon, Adam Niedzielski, care a asigurat ministrul român că analizează posibilitatea acordării de ajutor medical României.