AcasăPoliticaMinistrul de externe al Republicii Moldova despre declaraţiile lui Lavrov: Respingem un...

Ministrul de externe al Republicii Moldova despre declaraţiile lui Lavrov: Respingem un astfel de ton

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a calificat drept „insinuări şi o interpretare greşită a faptelor” declaraţiile omologului său rus Serghei Lavrov, care a afirmat într-un interviu că Maia Sandu ar fi „gata de orice de dragul Occidentului”, iar acest lucru ar putea aduce Republica Moldova în situaţia Ucrainei, informează IPN.md, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului şi vicepremierului Nicu Popescu, autorităţile Republicii Moldova resping categoric un astfel de ton în relaţiile dintre cele două state şi amintesc oficialului rus că cetăţenii moldoveni doresc pace, prosperitate şi aderarea republicii la Uniunea Europeană.

În timpul interviului său pentru presa rusă, Serghei Lavrov a declarat că preşedinta Maia Sandu a fost aleasă „prin metode mai puţin democratice’, iar Occidentul i-ar pregăti Republicii Moldova scenariul Ucrainei.

Vicepremierul Nicu Popescu a subliniat că retorica omologului său rus nu corespunde realităţii, pentru că preşedinta Maia Sandu are mandatul cetăţenilor de a integra Republica Moldova în Uniunea Europeană.

„Respingem categoric astfel de insinuări, respingem un astfel de ton în relaţiile interstatale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. În acelaşi timp este absolut clar ce îşi doreşte populaţia Republicii Moldova, cetăţenii îşi doresc o ţară democratică, prosperă, europeană, în care este eliminată corupţia, o ţară care aderă la Uniunea Europeană. Preşedinta Maia Sandu are acest mandat explicit oferit de cetăţeni. Cetăţenii noştri îşi doresc continuarea parcursului european, îşi doresc traiul într-un sistem democratic, funcţional, necorupt şi îşi doresc menţinerea păcii pe teritoriul ţării noastre. Iar aceste valori, democraţia, pacea, îi unesc pe toţi cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv pe cei care nu au votat pentru preşedinta Maia Sandu’, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi’ de la TVR Moldova.

Nicu Popescu a mai amintit că declaraţiile lui Serghei Lavrov nu sunt primele declaraţiile neprietenoase ale oficialilor ruşi la adresa Republicii Moldova, dar că, în pofida propagandei ruse, cetăţenii Republicii Moldova aleg ferm parcursul european, care asigură pace şi prosperitate ţării.

„Este o declaraţie ofensivă pentru cetăţenii Republicii Moldova în primul rând. Evoluţia ţării noastre este axată absolut clar pe aderarea la Uniunea Europeană. Vedem ce face Federaţia Rusă pe plan internaţional, condamnăm acest război agresiv, neprovocat, împotriva Ucrainei. Toate mesajele de justificare a acestei agresiuni nu au nicio valoare. Noi suntem obişnuiţi cu o serie destul de lungă de declaraţii în politica rusă cu descrierea eronată şi plină de insinuări faţă de ţara noastră şi aceste lucruri au început chiar înaintea Independenţei. Partea bună este că societatea noastră a ştiut să-şi consolideze democraţia, alegerea pentru vectorul european, chiar şi în aceste condiţii destul de toxice de falsuri şi propagandă venită din Est’, a mai spus vicepremierul Nicu Popescu.

În timpul interviului său pentru presa rusă, Serghei Lavrov a mai declarat că preşedinta Maia Sandu „aspiră la NATO şi este gata pentru unirea Republicii Moldova cu România’. De asemenea, Lavrov s-a arătat nemulţumit de blocarea negocierilor în formatul 5+2, subliniind că liderii de la Chişinău califică acum acest format drept nepotrivit.

sursa – AGERPRES

Articolul Ministrul de externe al Republicii Moldova despre declaraţiile lui Lavrov: Respingem un astfel de ton apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks