Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa miercuri la reuniunea ministerială a Coaliţiei Globale anti-ISIS/Daesh, care se va desfăşura la Marrakesh, în Regatul Maroc.
Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, reuniunea va fi coprezidată de Statele Unite ale Americii şi de Regatul Maroc, la ea fiind aşteptaţi să participe peste 75 de reprezentanţi ai statelor şi organizaţiilor internaţionale membre ale Coaliţiei, între care majoritatea statelor membre NATO şi UE, state partenere din Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu, Africa, Asia, precum şi Uniunea Europeană, NATO, INTERPOL.
În cadrul reuniunii ministeriale vor fi analizate acţiunile Coaliţiei Globale anti-ISIS/Daesh din ultimul an şi vor fi decise principalele linii de acţiune şi priorităţi pentru continuarea combaterii ameninţării teroriste la nivel regional şi global.
Principalele teme de dezbatere vor viza situaţia de securitate din Irak, Siria, precum şi evoluţia fenomenului terorist pe continentul african şi în Afganistan.
‘Ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia contribuţia României sub egida Coaliţiei, ţara noastră fiind angajată din 2016 atât în cadrul Forţelor Coaliţiei (în cadrul Operaţiei Inherent Resolve şi al Misiunii NATO în Irak), cât şi prin intermediul contribuţiei pentru stabilizare şi reconstrucţie în statele afectate de acţiunile ISIS/Daesh. Totodată, şeful diplomaţiei române va folosi acest prilej pentru a transmite un mesaj de susţinere pentru eforturile Coaliţiei de a învinge definitiv ISIS/Daesh şi pentru oprirea riscului de resurgenţă a ameninţării reţelelor teroriste, printr-o abordare integrată, care să reunească dimensiunile politice, militare, precum şi cele sociale şi economice’, precizează MAE.
În marja reuniunii, ministrul Bogdan Aurescu va avea şi o serie de întrevederi bilaterale.
În 2014, Statele Unite ale Americii au anunţat formarea unei coaliţii internaţionale pentru lupta contra ISIS/Daesh. În acest sens, eforturile de a concretiza o acţiune militară contra ISIS/Daesh au fost centralizate şi consolidate prin iniţierea operaţiunii Inherent Resolve (OIR). Coaliţia funcţionează pe baza Rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU 2178 (privind luptătorii străini) şi acţionează în principal în cadrul operaţiei OIR conduse de SUA, în baza art. 51 al Cartei ONU, cu obiectivul de neutralizare şi, în cele din urmă, de distrugere a ISIS/Daesh. În prezent, Coaliţia este formată din 85 de state şi organizaţii internaţionale şi beneficiază de un secretariat coordonat de SUA, la Washington.