Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, afirmă că în acest moment „are sens” includerea Croaţiei în spaţiul Schengen, însă nu şi admiterea României şi Bulgariei, potrivit News.ro.
Într-un interviu acordat ziarului Kurier la un an de la preluarea mandatului de ministru de Interne, Gerhard Karner reafirmă poziţia exprimată anterior cu privire la admiterea Croaţiei, României şi Bulgariei în spaţiul Schengen.
„Pentru noi se aplică decizia conform căreia credem că are sens să includem Croaţia şi să nu includem acum Bulgaria şi România. Este important – în cazul sistemului de azil, reţineţi – ca trei aspecte de bază să funcţioneaze: protecţia frontierelor externe, refuzurile şi distribuirea. Adevărul este că multe lucruri nu funcţionează în aceste domenii. Şi de aceea trebuie să continuăm să muncim şi să luptăm”, a afirmat ministrul austriac de interne în interviul acordat Kurier, întrebat despre posibilul veto al Austriei cu privire la aderarea celor trei ţări la spaţiul Schengen.
Întrebat dacă formaţiunea politică din care face parte se foloseşte de problema azilului pentru a distrage atenţia de la propriile probleme interne ale partidului, Karner a răspuns că nu doar formaţiunea sa politică, Partidul Popular Austriac, susţine această poziţie cu privire la azil, ci şi SPÖ (Partidul Social Democrat din Austria) şi Neos – formaţiune liberală.
„Acest lucru este susţinut de SPÖ şi Neos, printre alţii. Adevărul este că deja am avertizat despre această situaţie în aprilie. Nimeni nu a ridicat această problemă în primăvară în timp ce eu am avertizat că va veni. Am ridicat în repetate rânduri această problemă şi la nivel european, pentru că suntem primii afectaţi de acest val de refugiaţi economici, cei mai mulţi dintre ei vin pe ruta balcanică”, a mai afirmat, în acelaşi interviu, ministrul de Interne austriac.
În urmă cu două săptămâni, Karner a declarat pentru cotidianul „Kurier” că este un moment nepotrivit pentru extinderea spaţiului Schegnen, îi ciuda recomandării făcute de Comisia Europeană în această săptămână de a primi România, Bulgaria şi Croaţia în spaţiul european de liberă circulaţie.
„Este un moment nepotrivit să votăm acum o extindere, când sistemul frontierelor externe nu funcţionează”, a declarat pentru „Kurier” ministrul Gerhard Karner, care face parte din partidul conservator ÖVP. „Extinderea unui sistem deja disfuncţional nu poate funcţiona. Situaţia din Europa arată foarte clar că protecţia frontierelor externe a eşuat”, a spus ministrul Gerhard Karner.
Ulterior, conform relatărilor presei croate, cancelarul Karl Nehammer a afirmat, în timpul unei vizite la Zagreb, că Austria va susţine candidatura Croaţiei pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar are obiecţii faţă de candidaturile României şi Bulgariei la spaţiul european de liberă circulaţie.
Chestiunea aderării la Schengen a României, Bulgariei şi Croaţiei pare să fi creat neînţelegeri între partidele coaliţiei de guvernare de la Viena, vicecancelarul Werner Kogler, lider al Partidului Verzilor, declarând, potrivit cotidianului „Kurier”, că nu este de acord cu evaluarea colegilor conservatori din OeVP şi că „Austria susţine în continuare oficial aderarea României şi Bulgariei” la spaţiul de liberă circulaţie.
Verzii nu susţin veto-ul Austriei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, scria în urmă ci o săptămână, cotidianul „Kurier”. Vicecancelarul şi liderul Verzilor, Werner Kogler, a subliniat acest lucru după ameninţările ministrului de interne Gerhard Karner şi ale cancelarului Karl Nehammer (ambii din ÖVP) că Viena se va împotrivi intrării celor două state în spaţiul de liberă circulaţie, precizează „Kurier” .
„Austria susţine în continuare în mod oficial aderarea Croaţiei, precum şi a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen”, a declarat Kogler într-un interviu publicat de cotidianul regional „Tiroler Tageszeitung”.
Guvernul olandez a dat undă verde aderării României şi Croaţiei la Schengen, dar îşi menţine împotrivirea „fermă” şi „refuză să accepte” ca Bulgaria să adere la spaţiul de liberă circulaţie. Cabinetul de la Haga consideră în continuare că este prea devreme pentru Bulgaria, care ar putea să adere, totuşi, anul viitor.
Articolul Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, afirmă că în acest moment „are sens” includerea Croaţiei în spaţiul Schengen, însă nu şi admiterea României şi Bulgariei apare prima dată în Ecopolitic.