Ministrul Dezvoltării Adrian Veştea a participat, luni, în comuna Crişan (jud. Tulcea), la şedinţa Consiliului Director al Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), în cadrul căreia au fost discutate o serie de solicitări şi probleme cu care se confruntă autorităţile publice locale în implementarea legislaţiei existente şi în derularea unor proiecte.
Cu această ocazie, ministrul a trecut în revistă o parte dintre măsurile legislative pe care MDLPA le-a promovat în vederea sistematizării şi îmbunătăţirii legislaţiei actuale, a reducerii birocraţiei şi a apropierii administraţiei de cetăţeni, precum Strategia naţională de dezvoltare urbană integrată pentru oraşe reziliente, verzi, incluzive şi competitive 2022-2035 – Politica urbană a României, situaţia consorţiilor administrative sau Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor.
„Avem nevoie de o viziune comună, incluzivă şi orientată spre rezultate, de un cadru care să asigure convergenţa la nivel european şi să întărească dimensiunea urbană în acord cu importanţa pe care aceasta o deţine pentru o guvernare eficientă. Consider că, numai împreună cu administraţia locală, putem îmbunătăţi cadrul legal pentru a facilita accesul cetăţenilor la servicii de calitate întrucât aşteptările oamenilor sunt mari, iar administraţia necesită o schimbare majoră de paradigmă”, a menţionat ministrul Veştea.
Totodată, au fost discutate oportunităţile de finanţare a proiectelor de dezvoltare locală, prin intermediul programelor pe care le coordonează Ministerul Dezvoltării şi care contribuie la modernizarea oraşelor, precum Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” ori Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„În vederea asigurării cadrului necesar pentru dezvoltarea durabilă a oraşelor din România, anul trecut, prin Programul Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’, au fost aprobate spre finanţare 355 de obiective de investiţii, cu o valoare totală de 3,86 miliarde lei, ale căror beneficiari sunt oraşe. Prin PNDL, 920 de obiective, în valoare totală de 3,57 miliarde de lei, au beneficiari din mediul urban, iar prin PNRR au fost semnate 1.049 de contracte de finanţare cu beneficiari din mediul urban, în valoare totală de peste 1,27 miliarde de euro”, a precizat ministrul.
Tot astăzi, Veştea a semnat trei contracte cu finanţare din Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 45.690.738,69 de lei. Proiectele vizează reabilitarea şi modernizarea unor străzi din municipiul Tulcea, extinderea reţelei de canalizare din comuna Somova şi înfiinţarea unui sistem de distribuţie a gazelor naturale în comuna Greci.
Articolul Ministrul Dezvoltării: Avem nevoie de o viziune comună pentru a facilita accesul cetăţenilor la servicii de calitate apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro